CĂI DE EXPUNERE LA MERCUR

MERCURUL EXISTĂ SUB DIFERITE FORME, iar oamenii sunt expuși la fiecare formă în mod diferit. Mercurul este toxic indiferent de calea de expunere, care poate fi prin inhalarea vaporilor de mercur, ingestia produselor alimentare ce conțin mercur, a apei contaminate sau a mercurului din obiecte casnice, sau prin contactul cu pielea al produselor medicamentoase sau cosmetice utilizate (remedii populare, creme, unguente contaminate).

 

PRINCIPALELE MODALITĂȚI ÎN CARE OAMENII SUNT EXPUȘI LA MERCUR sunt inhalarea vaporilor de mercur de la nivelul obturațiilor de amalgam (plombelor argintii, metalice) care elimină constant cantități mici de vapori de mercur care sunt inhalați, ajung în plămâni și de acolo trec în circulația sanguină, sau atunci când mercurul este eliberat dintr-un recipient sau dispozitiv care se sparge. Dacă mercurul nu este imediat strâns sau curățat, acesta se poate evapora, devenind un gaz invizibil, inodor, toxic. Un alt mod de expunere la mercur este consumul de pește și fructe de mare care au în țesuturile lor un nivel ridicat de metilmercur, o formă foarte toxică de mercur. 

 

EXPUNERI LA MERCUR ELEMENTAR – cele mai multe apar atunci când mercurul este eliberat dintr-un recipient, dintr-un produs sau dispozitiv care se sparge. Dacă mercurul nu este imediat strâns sau curățat, acesta se poate evapora, devenind un gaz invizibil, inodor, toxic. Expunerile apar atunci când oamenii inhalează acești vapori care ajung în plămâni. Spațiile interioare slab ventilate, cu temperatură ridicată, prezintă un risc crescut pentru că vaporii de mercur sunt eliberați și transportați în aer. Atunci când mercurul metalic este ținut în recipiente de sticlă sau metal, acesta nu prezintă un risc decât dacă recipientul este deteriorat sau rupt și vaporii de mercur sunt eliberați. În alte cazuri, mercurul metalic este înghițit accidental. Surse potențiale de expunere:

Obturații dentare: mercurul este utilizat în stomatologie în amalgamul dentar, cunoscut și sub denumirea de „plombă de argint”. Amalgamul dentar este un material de umplere utilizat în restaurarea dinților. Amalgamul conține aproximativ 40-50% mercur, 25% argint și 25-35% amestec de cupru, zinc și staniu. Utilizarea amalgamului este în scădere pentru că acum sunt disponibile materiale substitutive performante pentru restaurarea dinților. Aflați mai multe aici.

Termometre: nu este neobișnuit ca copiii să spargă termometrele în gură. Când un termometru care conține mercur se sparge în gura copilului și copilul ar fi putut înghiți un pic de mercur, să știți că mercurul înghițit reprezintă un risc mai mic în comparație cu inhalarea vaporilor de mercur. Aflați ce să faceți dacă un termometru cu mercur se sparge în casă sau la școală aici.

Alte produse de consum: mercurul metalic se găsește adesea în laboratoarele școlare. Se mai găsește în unele termometre, barometre, întrerupătoare, termostate și întrerupătoare electrice.

Exploatarea aurului: mercurul metalic este uneori utilizat în mineritul artizanal și la scară mică a aurului. Mercurul este amestecat cu materiale care conțin aur, formând un amalgam de mercur-aur. Amalgamul este apoi încălzit, mercurul se evaporă și părăsește aurul. Acest proces este foarte periculos și poate duce la o expunere semnificativă la mercur. Minerii care lucrează cu steril în zonele în care mercurul a fost folosit anterior pot fi expuși, de asemenea, în mod inadecvat la mercurul rezidual din aceste depozite.

EXPUNEREA LA METILMERCUR, un compus organic foarte toxic, este o formă de expunere frecvent întâlnită. Aproape toți oamenii de pe planetă au cel puțin urme de metilmercur în organism, reflectând prevalența acestuia în mediu. Aproape toate expunerile la metilmercur au loc prin consumul de pește și crustacee care conțin niveluri mai mari de metilmercur.

Cum ajunge metilmercurul în pește și fructe de mare? Mercurul ajunge în aer din mai multe surse și se așază, în cele din urmă, în ape (lacuri și pâraie) sau pe uscat, unde poate fi spălat de apă. Microorganismele din apă îl pot transforma în metilmercur, acumulându-se în pești și crustacee. Nivelurile de metilmercur din pește și crustacee depind de ce mănâncă, cât timp trăiesc și cât de sus sunt în lanțul trofic. În apă, cele mai mari concentrații de metilmercur se găsesc în general la peștii mari care mănâncă peștii mai mici. Peștele este o componentă benefică din dieta oamenilor dar este recomandat consumul de pește cu conținut scăzut de metilmercur. Unele comunități mănâncă mult mai mult pește decât populația generală, ele fiind expuse la o contaminare cu mercur mult mai mare. În unele focare de intoxicație cu metilmercur, mamele care nu au avut simptome ale leziunilor sistemului nervos au dat naștere unor copii cu dizabilități severe. Asta a demonstrat că sistemul nervos al sugarului în curs de dezvoltare este mai vulnerabil la expunerile de metilmercur decât sistemul nervos al adultului. Mamele care sunt expuse la metilmercur și alăptează pot să-și expună copiii mici la mercur prin laptele matern.

EXPUNERI LA ALȚI COMPUȘI CU MERCUR: alți compuși ai mercurului, cum ar fi acetatul de fenilmercur și etilmercurul, au fost folosiți în mod obișnuit ca fungicide, conservanți, dezinfectanți sau antiseptici (de ex., Mercurochrome). Au mai fost utilizați într-o varietate de produse, dar majoritatea utilizărilor a fost întreruptă între timp. Unele medicamente folosesc cantități mici din acești compuși cu rol de conservanți. Tiomerosalul (conține mercur) a fost utilizat cu rol conservant în vaccinuri. Mercurul este încă utilizat în produsele de albire a pielii și în cele anti-îmbătrânire. Utilizarea greșită sau excesivă a produselor care conțin mercur poate duce la expunere excesivă.